|
Definitiile Evangheliei
Definitia scurta
Evanghelia este vestea buna ca, desi noi meritam judecata si iadul,
Dumnezeu ne-a daruit o cale pentru noi pacatosii ca sa fim restaurati cu
El, acum si pentru totdeauna, prin Fiul sau Isus, daca ne intoarcem
inimile de la pacat spre Isus si primim prin credinta ce a facut El pe
cruce pentru pacatul nostru.
Definitia paragraf
Evanghelia este vestea buna ca Dumnezeu, in dragostea lui mare, ne-a
daruit o cale pentru noi si tot restul creatiei, sa fim impacati si
restaurati cu El. Fara aceasta cale/dar, tot ceea ce ne-ar astepta este
Ziua Judecatii, cand Dumnezeu va judeca tot ce am facut. Vom fi gasiti
vinovati de pacat si, cel mai important, de respingerea darului pentru
pacatul nostru. Ca rezultat noi vom fi trimisi in iad unde vom
experimenta mania intreaga a lui Dumnezeu pentru toate pacatele noastre.
Darul lui Dumnezeu pentru pacatul nostru este prin Fiul Sau, Isus
Cristos, care a devenit fiinta umana si a trait o viata perfecta, fara
de pacat, si apoi a murit pe cruce sacrificandu-se pentru pacatele
noastre, dupa care a inviat la viata noua si acum este la dreapta
Tatalui asteptand sa se intoarca pentru a-si aseza imparatia vesnica.
Toti cei care au acceptat darul lui Dumnezeu in Isus vor fi adoptati de
Dumnezeu ca si copii ai Sai si vor fi cu Isus pentru totdeauna.
Definitia lunga
Evanghelia pentru noi incepe cu faptul ca noi suntem separati de
Dumnezeu datorita pacatului nostru de neascultare fata de El si ca nu-I
dam locul de drept in vietile si inimile noastre. In schimb, noi am ales
sa fim dumnezeii nostri proprii si sa facem ce vrem indiferent de ce
spune Dumnezeu.
Noi am fost creati pentru placerea buna a lui Dumnezeu pentru a avea o
relatie cu El. Dar pentru ca dragostea sa existe, trebuie sa existe
capacitatea de a alege sa iubesti sau nu, deci Dumnezeu ne-a dat aceasta
capacitate de a alege. Trist este faptul ca noi am ales sa-L respingem
pe Dumnezeu si sa nu-L ascultam, asa cum Satan a facut in etenitatea din
trecut. Mandria lui a fost caderea lui, pentru ca el era cea mai
glorioasa fiinta dintre tot ce a creat Dumnezeu. In loc sa aprecieze
ceea ce Dumnezeu a facut pentru el, el a ales in inima lui ca trebuie sa
i se aduca inchinare ca Celui Preainalt. Tragic este faptul ca noi am
cazut pe urmele lui, in a dori sa fim dumnezeii nostri proprii.
Imaginati-va acest lucru din perspective lui Dumnezeu! Inainte ca sa
existe ceva, Dumnezeu a existat. El este spirit, invizibil si etern,
fara inceput si fara sfarsit. Chiar daca El exista inafara timpului, El
este prezent peste tot in timp si spatiu. El este infinit in cunoastere
si intelepciune si ciule Lui sunt mai presus de capacitatea noastra de a
intelege. El este atot puternic si capabil sa faca orice ce doreste sa
faca si care este in armonie cu natura Sa. El este frumos, adevarat si
perfect in toate si niciodata nu se schimba.
Prin voia Sa, toate lucrurile care exista au fost create. El este
suveran peste toata creatia si face ceea ce Ii place in toata vremea. El
singur este sursa si datatorul vietii, plin de bunatate fata de tot ce a
creat. Asa cum El este viata si sursa vietii, de asemenea El este
dragoste si sursa dragostei. Dumnezeu este una natura, dar exista in
trei persoane divine – Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Pentru ca dragostea
sa existe trebuie sa existe o relatie si in Trinitate, intotdeauna a
existat o armonie perfecta si dragoste.
Dumnezeu este sfant, neprihanit si drept. El traieste intr-o lumina
de care nu te poti apropia, lumina maiestatii si splendorii Sale. El
este gelos pentru gloria Sa, pentru ca numai El este glorios. Pacatul nu
poate exista in prezenta Sa. El uraste pacatul si datorita naturii
Sale, El adduce judecata impotriva pacatului si il distruge prin mania
Sa neprihanita.
In timp ce Dumenezeu este sfant, neprihanit si drept, El este de
asemenea infinit in dragoste, mila, har, bunatate, compasiune,
credinciosie si rabdare. In umilinta El cauta sa vada creatia Sa
devenind tot ceea ce El a intentionat sa fie.
Ceea ce noi meritam pentru respingerea si rebeliunea noastra
impotriva lui Dumnezeu este judecata si iadul. Noi toti suntem vinovati,
fara nicio exceptie. Nu putem da vina pe altii – noi suntem
responsabili pentru alegerile noastre facut cu viata noastra. Aceasta
este intr-adevar o vestea rea!
Vestea rea este… si mai rea! Nu exista nimic ce noi putem face pentru
a restaura relatia noastra cu Dumnezeu. Noi nu putem fi indeajuns de
buni sau sa facem lucruri bune indeajuns sau sa fim indeajuns de
religiosi pentru a ne castiga calea spre El.
Datorita acestui lucru, ceea ce ne asteapta dupa ce Domnul Isus se va
intoarce sa-si aseze Imparatia, este o Zi unde va trebui sa stam
inaintea Lui si sa dam socoteala pentru vietile noastre. Vom fi judecati
pentru neascultarea noastra fata de Dumnezeu si respingerea lui Isus
care este singurul dar al lui Dumnezeu pentru pacatul nostru. El ne va
arata toate datile cand El a incercat sa ne vorbeasca in dragostea Lui
mare, si cum noi L-am respins si ne-am impietrit inimile fata de El.
Apoi, El ne va spune sa plecam de la El si sa mergem in Iad, fiind
constienti ca am respins pe Isus, expresia cea mai mare a dragostei
Tatalui pentru noi.
Dar, exista o veste buna, ce mai mare, cea mai extraordinara din
toate timpurile. Dumnezeu ne iubeste si nu doreste ca vreunul din noi sa
mearga in Iad. De aceea El ne-a daruit o cale ca sa fim restaurati in
relatia noastra cu El, prin Fiul Sau.
El, a trimis pe Fiul Sau, Isus, sa traiasca o viata perfecta si sa
moara pe o cruce. In timp ce era pe cruce, Dumnezeu a pus toate pacatele
lumii intregi pe El si Si-a revarsat mania peste Fiul Sau, pentru orice
pacat. Prin aceasta Isus a platit pretul pentru orice pacat. Pe cruce
El a murit, apoi a fost ingropat si trei zile mai tarziu, El a inviat
din morti, demonstrand ca El a fost fara de pacat si ca mania lui
Dumnezeu a fost pe deplin satisfacuta pentru toate pacatele.
Aceia care isi recunosc pacatul impotriva lui Dumnezeu si-l
marturisesc Lui, apoi se intorc in inimile lor de la caile lor
neascultatoare si razvratite, si se intorc la Isus, primind prin
credinta ce a facut El pe cruce pentru pacatele lor si-L fac Domnul lor,
vor fi iertati de toate pacatele si Dumnezeu va trimite Duhul Lui Sfant
sa traiasca in ei, inviindu-i spiritual si facandu-i copiii Lui ca sa
fie cu el pentru totdeauna.
Intr-o zi, Isus se va reintoarce si isi va aseza Imparatia aici pe
pamant, unde El va domni in dreptate si adevar. Can va veni El, toti cei
care s-ai intors de la pacatul lor si si-au pus credinta in Isus, vor
fi cu El si vor domni cu El in Imparatia Sa glorioasa. La venirea Sa,
toti cei care sunt ai Lui vor fi transformati “intr-o clipeala de ochi”
sa fie ca El, fara pacat si nemuritori. Vom avea trupuri fizice, dar vom
fi trupuri spirituale.
La urma, toata creatia va arde intr-un foc mistuitor si atunci
Dumnezeu va crea un cer si un pamant nou. In acel moment Ierusalimul cel
Nou se va cobora din cer, de la Dumnezeu. Dumnezeu va locui cu oamenii,
El va fi Dumnezeul lo si ei vor fi poporul Lui. El le va sterge orice
lacrima si nu va mai fi moarte si vaiet sau plans say durere. El va
restaura toate lucrurile si le va face noi. Totul va fi asa cum Dumnezeu
le-a vrut la inceput. Asta pentru lauda gloriei si harului Sau.
|
Esenţa scrierilor Evangheliei
Diferite citate
Evanghelia reprezintă vestea a ceea ce a înfăptuit Isus iar când îi
orientăm mesajul înspre noi, o denaturăm. Evanghelia înseamnă mai mult
decât „Dumnezeu te iubeşte aşa cum eşti.” Înseamnă: „Dumnezeu te
mântuieşte aşa cum eşti”.
Evanghelia reprezintă vestea despre El, nu despre noi. Este descrierea
faptelor Lui. Noi suntem beneficiarii, dar Dumnezeu este Cel care a luat
măsuri pentru a ne mântui. Ar trebui să medităm mai mult asupra
persoanei şi lucrării Lui decât asupra noastră.
Evanghelia vorbeşte despre Dumnezeu şi despre ce a făcut El ca să ne
salveze de la mânie, nu despre sentimentul nostru că avem un scop sau o
însemnătate în viaţă. Nu vorbeşte despre problemele noastre; vorbeşte
despre ceva cu mult mai profund – ceva ce se numeşte păcat. Nu vorbeşte
despre nevoile noastre – vorbeşte despre momentul în care vom sta în
faţa lui Dumnezeu, Creatorul şi Judecătorul tuturor lucrurilor. Nu este o
formă de terapie, ci un o jertfă de sânge. Nu este un sfat moral pentru
persoanele bine intenţionate, este învierea morţilor.
Evanghelia vorbeşte despre lucrarea plină de har a lui Dumnezeu de a-i
salva pe răzvrătiţi de la judecata Lui dreaptă şi de a-i transforma din
nou în reflecţii ale slavei Lui.
Pe scurt, Evanghelia ne spune că Dumnezeu a venit ca să facă pentru noi
ceea ce noi nu suntem capabili să facem. L-a trimis pe Fiul Său Isus să
plătească pentru păcatele noastre pentru că noi singuri nu putem plăti
pentru ele. Dumnezeu a validat această plată odată cu învierea lui Isus
iar acum putem avea pace cu Dumnezeu prin Isus.
M-am gândit în ultima vreme la lucrare din prezent a lui Isus la dreapta
Tatălui. E trist, dar am neglijat aproape în totalitate acest subiect
în toată viaţa mea de creştin. Epistola către Evrei m-a ajutat să
înţeleg că Evanghelia vorbeşte despre PERSOANA şi LUCRAREA lui Hristos –
iar rodul morţii Sale este înălţarea Lui ca şi Dumnezeu întrupat în om,
Mântuitor, Mesia şi Domn. Mântuitorul meu stă la dreapta lui Dumnezeu
pentru mine. Dar ce semnificaţie are acest lucru?
În esenţă, Evanghelia reprezintă mesajul că Dumnezeu S-a angajat să
înfăptuiască singur ceea ce sudoarea şi truda întregii rase umane
adunată la un loc a fost incapabilă să realizeze – să ne salveze de la
răul dinăuntrul nostru şi de consecinţele acestuia.
În centrul mesajului Bibliei stă vestea bună că Dumnezeu a împăcat lumea
căzută cu Sine Însuşi prin moartea şi învie
„Evanghelia este vestea bună a activităţii mântuitoare a lui Dumnezeu în
persoana şi lucrarea lui Hristos. Aceasta include şi întruparea Lui
prin care a îmbrăcat natura umană în totalitate (dar fără păcat); viaţa
Lui fără păcat care a împlinit legea perfectă a lui Dumnezeu; moartea
Lui înlocuitoare care a plătit pedeapsa pentru păcatul omului şi a
potolit mânia dreaptă a lui Dumnezeu; învierea Lui, care demonstrează
faptul că Dumnezeu a fost mulţumit de jertfa Lui; şi ridicarea Lui în
slavă la dreapta Tatălui de unde domneşte şi mijloceşte pentru
biserică.”
Postare pe un blog de pe internet
Pe parcursul acestei serii despre mesajul lui Isus am încercat să
răspund celor mai frecvente şi esenţiale întrebări pe care le au oamenii
referitor la această temă. În această ultimă postare doresc să
recapitulez lucrurile pe care le-am învăţat printr-o scurtă trecere în
revistă a răspunsurilor mele.
Care a fost punctul central al mesajului lui Isus?
Punctul central al mesajului lui Isus a fost proclamarea venirii
împărăţiei lui Dumnezeu: „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu
s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15)
Ce este împărăţia lui Dumnezeu?
Expresia din limba engleză „împărăţia lui Dumnezeu” este traducerea unei
expresii greceşti care se găseşte în Evanghelii şi care se referă nu
atât la locul de domnie a lui Dumnezeu cât la prezenţa şi puterea
domniei prezente. Împărăţia sau domnia lui Dumnezeu este aici atunci
când Dumnezeu îşi exercită autoritatea pe pământ.
Cum a vestit Isus împărăţia lui Dumnezeu?
Isus a vestit împărăţia lui Dumnezeu în cuvinte (relatări simple ale
adevărurilor, explicări, parabole) şi în lucrări (vindecări, exorcizări,
minuni în natură, alte gesturi simbolice). Ceea ce a spus Isus, a şi
făcut. Acest lucru nu numai că a ilustrat veridicitatea declaraţiilor
Sale, dar a şi atras oamenii la El.
Unde se află împărăţia lui Dumnezeu?
Contrar înţelegerilor răspândite, împărăţia lui Dumnezeu nu se află în
primul rând în cer sau în inimile noastre, ci în toate dimensiunile
realităţii. Domnia lui Dumnezeu ne influenţează acţiunile, gândurile,
relaţiile, familiile, instituţiile şi guvernele.
Când va veni împărăţia lui Dumnezeu?
Isus a vestit împărăţia lui Dumnezeu ca despre ceva prezent în lucrarea
Lui şi ca despre care urma să vină în slavă. Astfel, împărăţia nu este
nici prezentă nici viitoare, ci atât prezentă cât şi viitoare. Este o
„împărăţie întemeiată dar nu încă.” Este întemeiată deja, dar încă nu în
totalitate. Astfel, se aseamănă unui cuplu logodit, unei mame
însărcinate, sau unui student care a terminat doctoratul dar încă nu a
absolvit.
Cum va veni împărăţia lui Dumnezeu?
După spusele lui Isus, împărăţia lui Dumnezeu nu va veni printr-o
revoltă a iudeilor împotriva Romei. Deşi a fost de acord cu
contemporanii Săi iudei care aşteptau cu nerăbdare venirea unui
eliberator uns, Isus a conceput lucrarea lui Mesia într-o formă cu totul
surprinzătoare. Isus, ca şi Mesia sau Fiul Omului, nu avea să
cucerească Roma prin forţă, ci urma să moară pe o cruce romană. Prin
fapta Lui sacrificatoare urma să ia judecata lui Dumnezeu asupra Sa,
oferindu-şi viaţa ca şi răscumpărare pentru mulţi. Noul exod, noua
măsură de mântuire a lui Dumnezeu se realiza prin Isus şi urma să
culmineze în suferinţa şi învierea Sa.
Cum conduce mesajul lui Isus la răstignire?
Pe parcursul lucrării Lui, Isus a i-a supărat în mod consistent pe mulţi
dintre liderii religioşi ai vremii. Faptul că vestea împărăţia prin
vorbe şi fapte L-a transformat într-o ţintă, atât datorită faptului că
infirma multe dintre valorile de bază ale opuşilor Săi, cât şi pentru că
le slăbea influenţa asupra poporului. Dar momentul în care a „curăţat”
Templul a reprezentat ultima picătură. Isus a devenit un pericol clar şi
prezent, nu doar pentru fariseii din Galilea dar şi pentru ierarhia
preoţească din Ierusalim, pentru Templu, instituţia din centrul
Iudaismului şi pentru pacea fragilă din Iudea. Astfel, El ameninţa
ordinea socială atât de importantă dominaţiei romane. Liderii din
Ierusalim, atât iudei cât şi romani căutau sa Îl răstignească pe Isus
aşa încât să Îl îndepărteze din calea lor şi să-i avertizeze pe alţii să
nu Îi calce pe urme.
Idei de încheiere: cum Îl urmăm pe Isus?
Dacă Isus a venit să stabilească împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, dacă a
vestit acest mesaj cu vorba şi cu fapta şi dacă, în cele din urmă,
acest mesaj L-a condus la cruce, cum se face atunci că noi, cei care
credem în Isus, Îl urmăm astăzi? Permiteţi-mi să ofer câteva sugestii
scurte:
1. Ar trebui să căutăm să trăim fiecare moment în realitatea împărăţiei
lui Dumnezeu. Isus a spus: „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui
Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu
1:15). Această chemare este valabilă şi în ziua de astăzi. Când Îl
recunoaştem pe Dumnezeu ca Domnul vieţii noastre, adoptăm valori şi
priorităţi cu totul diferite faţă de cele ale lumii. Astfel, luăm o
cotitură majoră; ne pocăim şi ne îndreptăm viaţa într-o nouă direcţie
care duce spre împărăţia lui Dumnezeu.
2. Trăim în lume ca lumină şi sare. La fel ca Isus, atât cuvintele cât
şi faptele noastre ar trebui să vestească realitatea împărăţiei. Vorbim
despre vestea cea bună a ceea ce a făcut Dumnezeu prin Hristos,
invitându-i şi pe alţii să primească Evanghelia şi să trăiască sub
domnia lui Dumnezeu. Trăim în această împărăţie în fiecare zi iubindu-ne
duşmanii, vindecând bolnavii, confruntând răul, hrănindu-i pe cei
înfometaţi, iertându-i pe cei care ne-au greşit şi trăind ca membrii
activi în comunitatea lui Isus.
3. Ne luăm crucea şi Îl urmăm pe Isus în fiecare zi. Noi, cei care trăim
în comunitatea lui Isus, trebuie să căutăm nu să îi dominăm pe
ceilalţi, ci să îi slujim. Trăim nu pentru slava noastră, ci pentru
Dumnezeu, căruia Îi aparţin împărăţia, slava şi puterea.
4. Trăim în puterea prezentă şi cu speranţa învierii care va veni. Deşi
nu am vorbit despre înviere în această serie despre mesajul lui Isus,
dacă Isus nu învia din morţi în ziua Paştilor, nimic din ceea ce am spus
nu ar fi avut nici cea mai mică valoare. Mesajul lui Isus ar fi fost
uitat demult ca şi când ar fi fost dorinţa încă unui aspirant mesianic
iudeu ratat. Învierea lui Isus i-a convins pe ucenicii Lui confuzi, care
suferiseră o pierdere grea, că era Cel care pretindea că era şi că
„planul” Lui pentru împărăţia care urma să vină era cel bun. Noi, cei
care ne încredem astăzi în Isus avem acces la aceeaşi putere care L-a
înviat pe Isus din morţi – Duhul Sfânt care locuieşte printre noi
(Efeseni 1:17-23). Mai mult, credem că învierea lui Isus o prefigurează
pe a noastră şi că într-o zi vom locui cu El în plinătatea împărăţiei
lui Dumnezeu (1 Corinteni 15). Această speranţă ne încurajează să trăim
în ambiguitatea „împărăţiei întemeiate dar nu încă.” Într-o zi,
împărăţia lui Dumnezeu va veni în plină putere, sămânţa de muştar va fi
crescută în întregime iar victoria lui Dumnezeu va fi completă. În ziua
aceea Dumnezeu va şterge toate lacrimile iar prezenţa Lui va fi aici,
între noi (Apocalipsa 21). Atunci ne vom alătura corului ceresc.
|